Velvl Zbarjer scrie scrisori frumoasei Malcale

Front Cover
Editura Kriterion, Jan 2, 1992 - Poetry - 47 pages

Scrisori de dragoste. Culese, traduse si publicate de Itic Manger in idis.

Love letters. Translated and published by Itic Manger in Idish.


About Velvl Zbarjer 

Velvel Zbarjer

Velvel Zbarjer (1824, Zbarazh – 1884),[1] birth name Benjamin Wolf Ehrenkrantz (a.k.a. Velvl ZbarjerZbarjurZbarzher, etc.), a Galician Jew, was a Brody singer. Following in the footsteps of Berl Broder, his "mini-melodramas in song" were precursors of Yiddish theater.

Born in Zbarazh, Galicia, he moved to Romania in 1845. According to Sol Liptzin, this move was occasioned by the offense his townspeople took at his "heresies and scoffing verses".[2] He worked briefly as a schoolteacher in Botoşani, but soon became an itinerant singer, singing in the homes of wealthy Jews and in workers' cafes in Botoşani, Iaşi, Galaţi, and Piatra Neamţ, always glad to sing for a glass of wine or a meal. An actor as much as a singer, he variously sang the praises of his own footloose life and made up topical songs about whatever might be going on in the towns he passed through; the latter often described injustices, or made fun of the Hasidic Jews, and occasionally got him tossed out of various towns.[3]

In 1865, having noticed that others were singing his songs without giving him credit, he published them in a Hebrew-Yiddish booklet. As he grew older, he settled down. He lived in Vienna from 1878 to 1889, then lived out his last years in Istanbul, where he married for a second time, to a woman known as Malkele the Beautiful. This end-of-life romance became the subject, in 1937, of a cycle of twelve verse epistles by Itzik Manger.[2]

Writing in the Jewish Encyclopedia (1901–1906), Singer and Wiernik describe him as "a real folk-poet" whose songs, two decades after his death were "still sung by the Jewish masses of Galicia and southern Russia."

(https://en.wikipedia.org/wiki/Velvel_Zbarjer)

About Iosif H. Bercovici-Andronic - Translator - https://iosifbercoviciandronic.wordpress.com/1898-1991/

Scriitorul și traducătorul Iosif H. Bercovici-Andronic

(1898 – 1991)

Iosif H. Bercovici-Andronic a fost un scriitor și traducător de limbă idiș din România, a cărui valoare a fost recunoscută printr-un pretigios premiu pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România în 1977. Intelectual autodidact și boem, jurnalist, militant de stânga pentru o societate mai bună și mai dreaptă, bun cunoscător al culturii române și prieten de-o viață cu importanți scriitori, poeți, jurnaliști, artiști ai perioadei interbelice și postbelice, a avut o viață lungă și zbuciumată, marcată de cele două războaie mondiale și de dictaturile secolului XX. A fost devotat culturii și patriei sale, România, pe care nu  a părăsit-o niciodată.

  

Iosif H. Bercovici (Iosub Herș Bercovici) s-a născut pe 14 aprilie 1898 în satul Comănești, comuna Suharău, județul Dorohoi (azi în Ucraina), ca fiu al lui Leiba si Malia Bercovici. Mai avea o soră cu trei ani mai mare, Adela. Părinții aveau o mică prăvălie în satul Comănești și erau în bune relații cu sătenii. De mic a rămas orfan de tată și a avut o copilărie grea. În urma răscoalei țăranilor din 1907 autoritățile administrative i-au obligat să se mute la oraș, deși nu avuseseră nimic de suferit din partea consătenilor. Mama, Malia, văduvă, s-a mutat cu cei doi copii, Adela și Iosif, la Herța, unde a deschis o mică prăvălie din care trăiau foarte greu. Mai târziu s-a recăsătorit cu un văduv. Iosif era dornic de învățătură și a deprins de la mama plăcerea de a citi, însă din cauza situației materiale grele nu a putut să își continue școala. A trebuit să intre ucenic încă de la 11 ani, întâi la o librărie, apoi la o legătorie de carte din Herța, iar mai târziu ca băiat de prăvălie la Brăila, la recomandarea unui văr. În anii primului război mondial a peregrinat la Iași și Odessa, trăind dramele refugiului și războiului. După război și-a făcut stagiul militar de trei ani la cavalerie (1919 – 1922), de unde a rămas cu o mare dragoste pentru cai. S-a căsătorit cu Riva Isac din Roman și a venit la București in prima tinerețe. A rămas acolo pentru restul vieții.

În 1929 i s-a născut singura fiică, Ana (1929 – 2001) .

 

A fost un autodidact si un cititor avid, cu o sete nesfârșită si un gust impecabil pentru literatură de calitate. Și-a câștigat existența modestă ca funcționar la Oficiul pentru Vânzarea Zahărului, la diverse redacții de ziare și reviste (ziarul „Agrarul”, ziarul „Excelsior”), la Editura „Cultura Națională”. Între octombrie 1940 și 1945 și-a pierdut dreptul la muncă pe motive rasiale și a prestat muncă obligatorie la dezgroparea cadavrelor de sub darâmaturile cauzate de bombardamente, curățarea zăpezii și alte corvezi impuse evreilor.

 

După 1945 a fost reintegrat pe postul de funcționar la Oficiul Zahărului până în 1948. A lucrat apoi la revistele Flacăra” și „Viața Românească”, apoi la Editura Militară și la revista „Viața Militară”, de unde a ieșit la pensie în 1957, la vârsta de 60 de ani. A profesat ca redactor, ziarist, publicist, scenarist de teatru radiofonic, autor de piese de teatru si ca traducător de poezie din limba idiș.  A publicat și sub numele Iosif H. Andronic.

 

S-a bucurat de prietenia de o viață a unor mari oameni de cultură ai României interbelice, în principal din avangardă[1], ca Victor Brauner, H. Maxy, Ștefan Roll, Marcel Iancu, Brunea Fox sau Sașa Pană, I. Ludo. A fost prieten din tinerețe cu scriitorul Ion Călugăru, cu Cella Serghi dar și cu scriitori din generația mai tânără: Sânziana Pop, Gabriela Melinescu, Ion Horea, Paul Anghel și mulți alții. Era iubit pentru cultura lui și pentru firea caldă, generoasă, pasionată. Avea umor și spirit, era elegant și politicos, avea cultul prieteniei. Discuțiile literare, scrisul, conferințele și teatrul erau adevăratele lui pasiuni. A pus cărămizi de temelie la “Flacăra”, “Viața Românească” din primii ani de după război. A scris la “Romania Liberă”. I s-au difuzat si jucat scenarii radiofonice pe teme istorice.

 

Ultimele decenii ale vieții, Iosif H. Bercovici-Andronic le-a închinat cu trudă și devotament cunoașterii de către poporul român a operei unor mari scriitori de limbă idiș care s-au născut și au creat pe meleagurile României, reprezentanți importanți ai curentelor moderniste interbelice. A ținut numeroase conferințe și a publicat articole pe aceste teme, precum și traduceri din literatura idiș.

 

„Cartea Raiului”, de Ițic Manger[2], a apărut la editura Kriterion in 1971. Pentru această traducere, Iosif Andronic primește, in 1977, Premiul Uniunii Scriitorilor. În prefața la această ediție, Paul Anghel a scris: “Traducătorul acestei cărți, Iosif Andronic, un fin cunoscător și propagator al literaturii idiș în România… Traducerea acestei cărți in limba română reprezintă o binevenită restituire”. „Cartea Raiului” s-a republicat, ediția a II-a, in 1993.

 

În 1983 publică traducerea unui volum de poezie Iacob Sternberg[3], „Oraș in profil” (Editura Kriterion; co-traducător pentru versificație Andrei Roman).  În prefața la această ediție, Aurel-Dragoș Munteanu comenta: „Fără îndoială, Iacob Sternberg este un excepțional poet de limbă idiș, iar dificultățile transpunerii registrului său artistic în românește nu au fost puține. Numai un împătimit și un entuziast cum este Iosif H. Andronic se putea încumeta la o asemenea întreprindere riscantă… Selecția lor propune pentru prima dată o versiune românească a poematicii lui Sternberg, împrejurare fericită, care ne ajută să cunoaștem mai bine un filon cultural ce ar trebui studiat îndeaproape, fiind menit să întregească tabloul cultural și istoric al acestor locuri.”

 

Nonagenar, Iosif Bercovici-Andronic a lucrat neobosit și la traducerea culegerii lui Itic Manger „Velvl Zbarjer scrie scrisori frumoasei Malcale”, pe care nu a apucat însă să o vadă publicată (cartea a apărut in 1992).

           

Toate cele trei traduceri sunt disponibile in întregime, gratuit, online, pe Google Books:

 

Itic Manger, „Cartea Raiului” (ediția a II-a): https://books.google.ca/books?isbn=9732603542

 

 

Itic Manger, „Velvl Zbarjer scrie scrisori frumoasei Malcale”: https://books.google.ca/books?isbn=9732602953

 

Iacob Sternberg, „Oraș in Profil”:

https://books.google.ca/books?id=zFlTDwAAQBAJ

 

Discret, simplu, hotărât si firesc, cum a fost el însuși toată viața, Iosif H Bercovici-Andronic a trecut, într-un singur pas, la aproape 94 de ani, pe 20 decembrie 1991, in lumea amintirilor. Cele două nepoate și cei trei strănepoți în viață, ca și toți cei care l-au cunoscut și apreciat îl pomenesc adesea.

 

 


[1] În cadrul literaturii universale / naționale din secolul al XX-lea, avangarda (sinonimă, cum s-a mai spus, modernismului extrem) înseamnă manifestarea câtorva curente: dadaismul, futurismul, suprarealismul, expresionismul etc. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Avangarda_literară_în_România)

[2] Ițic Manger (1901-1969) a fost o personalitate a culturii de limbă idiș din România, cu o vastă activitate ca poet modernist, dramaturg, prozator, eseist și muzician. (http://www.yiddish.jewishfed.ro/)

[3] Iacob Sternberg (1890 – 1973) a fost un regizor, dramaturg, poet avangardist și scriitor de proză scurtă. A organizat teatrul de avangardă Revista Teatrului la București, primul teatru de acest fel în idiș. În 1930, Sternberg a înființat BITS („Bukareshter Yidishe Teater-Studiye”), care s-a bucurat de un mare succes și a jucat un rol proeminent în evoluția tendințelor moderniste în teatrul european.  http://www.yivoencyclopedia.org/article.aspx/Shternberg_Yankev



 

What people are saying - Write a review

We haven't found any reviews in the usual places.

Common terms and phrases

About the author (1992)

 Itik Manger (1901-1969). 

Biografie din http://www.yiddish.jewishfed.ro/

Poet, dramaturg, prozator, eseist, muzician.

Se naşte la 30 mai 1901, in oraşul Cernăuţi (oras multietnic, multicultural; pe atunci capitala provinciei habsburgice Bucovina). Era fiul unui croitor; numele real era lsidor Helfer.

Primii ani de studii ii petrece la scoală tradiţionala evreaisca (heider), apoi este inscris la Scoală primara si gimnaziala Germana (Kaiser-Koniglicher Dritte-Staats). Continua studiile in cadrul Liceului German. Aici va fi pasionat de teatru, de literatura; in urma dramatizării unei balade scrise de Goethe, tânărul Manger devine "poetul liceului", dar, din cauza indisciplinei, va fi exmatriculat. Astfel, educaţia formala a lui Itic Manger se incheie aici. Si totuşi, ajunsese la un grad atat de elevat de cunoaştere a limbii germane, incat va lua contact cu operele literaturii universale prin lectura lor in traducere germana. Din aceasta perioada datează primele poezii -compuse tot in limba germana.

Nu i se potriveşte rolul de calfa in atelierul tatălui sau, dar petrece o perioada acasă, unde cultiva cântecul idis si pasiunea pentru literatura.

Odată cu Primul Război Mondial (1914), intreaga familie se muta la Iasi, oras de care Itic Manger se va ataşa mai ales datorita cântecelor in idis ale lui Velvl Zbarjer, primul trubadur idis din spaţiul romanesc (Benjamin Wolf Ehrenkranz). Aici, la Iasi, I. Manger va incepe sa scrie versuri in limba idis. Isi insuseste o cultura bogata, citind numeroase lucrări de istorie, literatura clasica si moderna, dar si vechea literatura populara evreiasca.

Debutul literar al lui Itic Manger are loc la douăzeci de ani (1921), cu doua poezii in limba idis, publicate in revista "Kultur" - coordonata de Eliezer Steinbarg. Tot la Iasi avusese loc, cu doi ani in urma, debutul publicistic, cu un articol in limba romana despre Moris Rosenfeld (un clasic al poeziei revoluţionare in limba idis; "Moldova socialista, 1919).

In anii '20, Itic Manger se muta la Bucureşti, unde va deveni un reprezentant strălucit al culturii idis in spaţiul romanesc - scrie pentru presa de limba idis (versuri, articole, eseuri, pamflete), susţine o serie de conferinţe, a căror tema predilecta o constituie folclorul (mai ales idis, romanesc, spaniol). De altfel, Manger va traduce si va publica din folclorul a douăsprezece popoare.

Totodată, va pune bazele unei "reviste de literatura si arta", dupa modelul "Biletelor de papagal" ale lui Tudor Arghezi, proiect la care a ţinut foarte mult; de-a lungul timpului, va relua publicarea acestei reviste.

Itic Manger are douăzeci si şapte de ani cand ajunge la Varşovia, ca poet de expresie idis din România. Aici este intampinat cu entuziasm, este onorat pe scena literara idis a oraşului. Manger e perceput ca un fenomen singular in literatura, in condiţiile in care se afla in Polonia, tara cu milioane de cititori in limba idis. In fiecare seara sunt organizate reuniuni culturale, conferinţe, şezători, petreceri, plimbări. Aceasta perioada (1928-1938), pe care Manger o considera "cea mai frumoasa decada" a lui, este si cea mai prolifica sub aspect literar:

·       acorda interviuri si publica articole inLiterarishe bleter (Jurnal literar);

·       isi recita poeziile din memorie, la Clubul Scriitorilor;

·       publica Shtern afn dakh (Stele pe acoperiş), 1929;

·       coordonează un ziar literar, Getseylte verter (Cuvinte numărate, 1929-1930) - va avea douăsprezece numere, al căror conţinut consta in manifeste, poeme, articole cu tematica literara (aproape toate scrise de Itic Manger);

·       iniţiază un nou gen literar in cultura idis, Khumesh-lider (Cântece biblice, 1935);

·       rescrie cântecul de Purim numit in ebraica "megilah" (Megile-lider), 1936;

·       scrie o istorie a literaturii idis profund personala, originala - care acoperă secolele al XVI-lea - al XX-lea, numitaNoente geshtaltn (Imagini inchise), 1938;

·       publica inca trei volume de versuri: Lamtern in vint (Felinare in vant, 1933), Velvl Zbarjer shraybt briv tu Malcale der sheyne (Velvl Zbarjer scrie scrisori frumoasei Malcale, 1937), Demerung in shpigl (Amurg in oglinda, 1937);

·       realizează o antologie care conţine cântece din folclorul european - Felker zingen (Naţiunile cânta, 1936);

·       coordonează punerea in scena a doua piese de teatru, bazate pe opera lui Avrom Goldfaden: Dikishef-maherin (Vrăjitoarea), DrayHotsmah(Trei Hotmah);

·       compune texte pentru filme in idis;

·       străbate Polonia (si locuieşte aici zece ani) ştiind foarte puţin limba poloneza, vorbind numai in idis;

·       ianuarie 193 0 - este unul dintre cei mai tineri membri ai Clubului PEN [Poets,

Essaysts, Novelists] de scriitori in limba idis, alături de Yisroel Rabon, Iosef Papiernikov, Isaac Bashevis-Singer.

In anul 1938, Itic Manger este obligat sa plece din Polonia. Petrece o scurta perioada la Paris; soluţia pe care o găseşte aici consta in susţinerea unor prelegeri despre literatura franceza, in fata unui public vorbitor de limba idis. Un an mai târziu scrie romanul Dos buh fun Gan-Eydn: Di vunderlehe lebns bashraybung fun Shmuel-Abe Abervo (Cartea Raiului. Neasemuita descriere a vieţii lui Shmuel-Abe Abervo), singura opera in proza a lui Itic Manger. Acest roman a fost proiectat ca o prima parte a unei trilogii - care ar fi fost continuata prin Cartea despre Pamantsi Cartea Lumii dintre doua lumi, dar intenţia autorului nu a fost materializata.

In perioada 1940-1950, scriitorul ajunge la Londra, unde cunoaşte foamea, singurătatea. Aici afla despre tragedia evreilor de pe continent, care au dispărut in Holocaust. Desi este descoperit si protejat de Margaret Waterhouse, stranepoata poetului englez Percy Bysshe Shelley, I. Manger se va raporta la cei zece ani petrecuţi in Anglia ca la cea mai urata perioada a vieţii lui. Publica numai o colecţie de poeme, Volkns ibern dah (Nori peste acoperiş, 1942) si o piesa de teatru, A Goldfadn-motiv in dray aktn (O tema dupa Goldfadn in trei acte, 1947).

In martie 1951, cu prilejul implinirii vârstei de 50 de ani, i se publica un volum omagial, la Paris. Acesta este anul in care pleacă la New York, unde numeroase publicaţii de limba idis ii solicita colaborarea. Publica, in 1952, volumul de poezii Lidun balade (Cântec si balada).

In 1958 face prima călătorie in Israel; va ramane aici, pana la sfârşitul vieţii. Deja e foarte bolnav. Ultimul volum de poezii pe care il va mai publica va fi abia in 1967, care va purta titlul Shtern in shtoyb (Stele in colb). Moare la 20 februarie 1969.

Este important de observat cum a fost valorificata opera lui Itic Manger si cum i-a fost onorata si păstrata memoria. Inca din timpul vieţii (31 octombrie 1968) a fost instituit Premiul "Itic Manger" in Israel. Caietele, manuscrisele, corespondenta scriitorului se afla in Arhiva Manger, la Biblioteca Naţionala si Biblioteca Universităţii din Ierusalim. In Tel Aviv, o strada centrala ii poarta numele. Poeziile lui Itic Manger sunt cunoscute, traduse, cantate. Constant, ii sunt consacrate spectacole de teatru, emisiuni la radio si televiziune. 

Traducator/Translator: Iosif Bercovici Andronic (Iosif H. Bercovici, 1897-1991, Romania)

Ziarist, publicist, scenarist de programe radiofonice, traducator. A cunoscut prietenia unor mari oameni de cultura ai Romaniei interbelice. A pus caramizi de temelie la "Flacara", "Viata Romaneasca" din primii ani de dupa razboi. A scris la "Romania Libera"; i s-au difuzat si jucat scenarii radiofonice, iar ultimele decenii ale vietii le-a inchinat cu truda si devotament, cunoasterii de catre poporul roman a operei unor mari scriitori de limba idis care s-au nascut si au creat pe meleagurile noastre: Itic Manger ("Cartea Raiului", Ed. Kriterion, 1971, pentru a carei traducere din idis, Iosif Andronic primeste in 1977 premiul Uniunii Scriitorilor*), Iacob Sternberg (Oras in Profil, Ed. Kriterion 1983, versuri in romaneste de Andrei Roman). A facut cunoscute generatiilor de astazi, in conferinte publice si in scrieri, inceputurile culturii si in special ale tetrului idis, in Romania, operele si viata fauritorilor acestei culturi. (Carol Pincas, Haifa)

* Cartea Raiului, Editia a IIa, este publicata in intregime pe Google Books.

Bibliographic information