ORAS IN PROFIL

Front Cover
Editura Kriterion (online publishing: Adriana Vasilescu), Apr 14, 1983 - Fiction - 100 pages

Based on:

Iacav Sternberg, In kraiz fun iorn (Geklibene lider) 1915-1970

Farlag Kriterion

Bukarest, 1970

 

Common terms and phrases

About the author (1983)

About Iacob Sternberg (from: https://en.wikipedia.org/wiki/Yankev_Shternberg)

Yankev Shternberg (in English language texts occasionally referred to as Jacob Sternberg; Yiddish: יעקבֿ שטערנבערג; Russian: Яков Моисеевич Штернберг; 1890, Lipcani, Bessarabia, Russian Empire – 1973, Moscow, USSR) was a Yiddish theater director, teacher of theater, playwright, avant-garde poet and short-story writer, best known for his theater work in Romaniabetween the two world wars.[1]

Shternberg grew up in the northern Bessarabian shtetl of Lipkany (Yiddish: Lipkon, now Lipcani in Moldova), which was famously termed "Bessarabian Olympus" by Hebrew and Yiddish poet Chaim Nachman Bialik and which in the second half of the 19th century produced several major figures of the modern Yiddish and Hebrew belle-lettres, among them Yehuda Shteinberg and Eliezer Shteinbarg. As a child, Shternberg went to school in Kamenets-Podolsky with and closely befriended another important future Yiddish writer Moyshe Altman (although they have parted ways years later)[2]

Shternberg debuted in 1908 with a fairy tale in the newspaper Unzer Lebn (Odessa); published poetry in Reizen's collections "Fraye Erd" (1910) and "Dos Naye Land" (1911), and in "Gut Morgn" (Odessa). Moved to Czernowitz, then to Romania in 1914 and became associated with a short-lived Yiddish-language magazine Likht ("Light"), four issues of which were published in Iaşibetween December 1914 and September 1915. Likht called for a "renaissance of the Jewish stages in Romania" and condemned the "poor foundation" of Yiddish theater as a commercial institution: "The Yiddish stage ought to be a place of education, of drawing Jews closer together through the Yiddish word… we will fight against this [commercial] state of things."[1]

Israil Bercovici counts the "literary-musical" gatherings sponsored by that magazine as "the beginning of modern Yiddish theater in Romania", and sees Shternberg as preparing the way for the Vilna Troupe, the Yiddish theater troupe that brought the ideas of Konstantin Stanislavski to Romania. Nonetheless, Shternberg adopted as a slogan "Back to Goldfaden". Calling Abraham Goldfaden "the Prince Charming who woke up the lethargic Romanian Jewish Culture" when he founded professional Yiddish theater in 1876 (Iaşi), Shternberg wrote, "The only milieu that attracts the great Jewish masses is a traditional-cultural theater. Not even a literary theater… From that I created a social-political theater, a theater… [of current events]… which I think was, then, the first of its kind in Yiddish".[1]

In the 1910s, Shternberg published poetry in literary magazines Hamer (Brăila), FrayhaytArbeter TsaytungDos Naye Lebm (all in Czernowitz), as well as in Literarishe Bleter (Warsaw) and Tsayt (New York). In 1917, in response to antisemitic violence at that time in Romania and elsewhere in Eastern Europe, he staged passages from Bialik.[1] In 1920, he became the editor of "Der Veker", official organ of the Jewish section of the Romanian Socialist Party.[3] In the early 1920s, after spending a year in Berlin, he started his own troupe in Bucharest (theater-review), for which he wrote nine plays (so-called "revistes") including Tsimes (named after a traditional pureed vegetable dish), Bukaresht-Yerusholaim ("Bucharest-Jerusalem"), Mitskedrinem ("All of a sudden"), Grine bleter ("Green leaves"), KukurikuSholem-Aleykhem ("Hello"), Hershele Ostropoler ("Hershele of Ostropol"). In 1924–26, he was the director for the "Vilner trupe". The Romanian daily newspaper Adevărul wrote on August 23, 1924, shortly after the troupe's arrival in Bucharest, that "Such a demonstration of artistry, even on a small stage such as Jigniţa and even in a language like Yiddish ought to be seen by all who are interested in superior realization of drama."[1]

In 1930 he created a hugely successful studio theater BITS ("Bukareshter Yidishe Teater-Studiye"), housed in Bucharest's Jewish quarter Văcărești, that played a prominent role in the development of modern trends in European theater. BITS staged works of Osip Dymov (Yashke-muzikant – "Yashka the Musician"), Jacob Gordin, I.L. Peretz (Banakht afn altn mark – "A night at the old market"), Sholem Aleichem (Oytser – "Treasure", and most famously Der farkishefter shnayder – "The enchanted tailor"), Leyb Malekh (Der Geler Shotn, 1935), Nikolai Gogol (Zhenit'ba – "The Marriage"), – mostly musical comedies with elements of grotesque, but also I.Y. Singer's Yoshe Kalb and his own play Teater in Flamen ("Theater in Flames") on the theme of the then-ongoing Spanish Civil War. Sidi Tal starred in many of these productions. The performances were popular with the Bucharest intelligentsia and Peretz's "Banakht Afn Altn Mark", for one, was played more than 150 times. During this time, Shternberg published his first collection of poetry, in Bucharest (1938). As antisemitic, pro-fascist tendencies gained power in Bucharest, the theater left for a prolonged tour of major European cities and eventually Shternberg moved to Czernowitz, where he continued his theatrical activities.[4]

In 1939, Shternberg along with Moyshe Altman sneaked across the Dniester and became a Soviet citizen. A year later, when his native Bessarabia was annexed by the Soviet Union, he and most of his former troupe settled in Kishinev, where Shternberg became artistic director of the Yiddish-language Moldovan State Jewish Theater and staged, among other works, M. Daniel's Zyamke Kopatsh and Sholom-Aleichem's Motl Peysi Dem Khazns ("Motl Peysi, the cantor's son") with Sidi Tal in the boys' roles. During the war, he and his theatre evacuated to Uzbekistan, where he worked for the Jewish Anti-Fascist Committee and was mobilized into a paramilitary construction unit. After the war, he returned to Kishinev and resumed his work at the Moldovan State Jewish Theater, where he staged his play Di Balade fun der Esesovke Brunhilde un ir hunt ("The ballad of the SS soldier Brunhilde and her dog") and published poetry in the almanac Heymland (1948). He was arrested at the height of the Stalin's campaign against "rootless cosmopolitans" (Jews) in the spring of 1949 and was sent to labour camps for 7 years. On his early return and rehabilitation 5 years later, Shternberg settled in Moscow and worked as a translator of Romanian literary works into Russian. He began to publish literary essays and poetry in the newly founded Sovetish Heymland in 1961 and briefly became a member of its editorial board.[5] Collections of his poetry were published in Bucharest and Paris, and in Hebrew translation by Shlionsky and Penn in Israel on the occasion of his 75th birthday. Shternberg died of a heart attack in 1973 on the very day he received a permission to leave for Israel. His wife, the composer Otiliya Likhtenshteyn, who set his poems and those of other Soviet Yiddish poets (first of all Leib Kvitko) to music, died the same year. A collection of Shternberg's literary essays on theatrical topics was published posthumously in Israel.

About Iosif H. Bercovici-Andronic - Translator - https://iosifbercoviciandronic.wordpress.com/1898-1991/

Scriitorul și traducătorul Iosif H. Bercovici-Andronic

(1898 – 1991)

Iosif H. Bercovici-Andronic a fost un scriitor și traducător de limbă idiș din România, a cărui valoare a fost recunoscută printr-un pretigios premiu pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România în 1977. Intelectual autodidact și boem, jurnalist, militant de stânga pentru o societate mai bună și mai dreaptă, bun cunoscător al culturii române și prieten de-o viață cu importanți scriitori, poeți, jurnaliști, artiști ai perioadei interbelice și postbelice, a avut o viață lungă și zbuciumată, marcată de cele două războaie mondiale și de dictaturile secolului XX. A fost devotat culturii și patriei sale, România, pe care nu  a părăsit-o niciodată.

  

Iosif H. Bercovici (Iosub Herș Bercovici) s-a născut pe 14 aprilie 1898 în satul Comănești, comuna Suharău, județul Dorohoi (azi în Ucraina), ca fiu al lui Leiba si Malia Bercovici. Mai avea o soră cu trei ani mai mare, Adela. Părinții aveau o mică prăvălie în satul Comănești și erau în bune relații cu sătenii. De mic a rămas orfan de tată și a avut o copilărie grea. În urma răscoalei țăranilor din 1907 autoritățile administrative i-au obligat să se mute la oraș, deși nu avuseseră nimic de suferit din partea consătenilor. Mama, Malia, văduvă, s-a mutat cu cei doi copii, Adela și Iosif, la Herța, unde a deschis o mică prăvălie din care trăiau foarte greu. Mai târziu s-a recăsătorit cu un văduv. Iosif era dornic de învățătură și a deprins de la mama plăcerea de a citi, însă din cauza situației materiale grele nu a putut să își continue școala. A trebuit să intre ucenic încă de la 11 ani, întâi la o librărie, apoi la o legătorie de carte din Herța, iar mai târziu ca băiat de prăvălie la Brăila, la recomandarea unui văr. În anii primului război mondial a peregrinat la Iași și Odessa, trăind dramele refugiului și războiului. După război și-a făcut stagiul militar de trei ani la cavalerie (1919 – 1922), de unde a rămas cu o mare dragoste pentru cai. S-a căsătorit cu Riva Isac din Roman și a venit la București in prima tinerețe. A rămas acolo pentru restul vieții.

În 1929 i s-a născut singura fiică, Ana (1929 – 2001) .

 

A fost un autodidact si un cititor avid, cu o sete nesfârșită si un gust impecabil pentru literatură de calitate. Și-a câștigat existența modestă ca funcționar la Oficiul pentru Vânzarea Zahărului, la diverse redacții de ziare și reviste (ziarul „Agrarul”, ziarul „Excelsior”), la Editura „Cultura Națională”. Între octombrie 1940 și 1945 și-a pierdut dreptul la muncă pe motive rasiale și a prestat muncă obligatorie la dezgroparea cadavrelor de sub darâmaturile cauzate de bombardamente, curățarea zăpezii și alte corvezi impuse evreilor.

 

După 1945 a fost reintegrat pe postul de funcționar la Oficiul Zahărului până în 1948. A lucrat apoi la revistele Flacăra” și „Viața Românească”, apoi la Editura Militară și la revista „Viața Militară”, de unde a ieșit la pensie în 1957, la vârsta de 60 de ani. A profesat ca redactor, ziarist, publicist, scenarist de teatru radiofonic, autor de piese de teatru si ca traducător de poezie din limba idiș.  A publicat și sub numele Iosif H. Andronic.

 

S-a bucurat de prietenia de o viață a unor mari oameni de cultură ai României interbelice, în principal din avangardă[1], ca Victor Brauner, H. Maxy, Ștefan Roll, Marcel Iancu, Brunea Fox sau Sașa Pană, I. Ludo. A fost prieten din tinerețe cu scriitorul Ion Călugăru, cu Cella Serghi dar și cu scriitori din generația mai tânără: Sânziana Pop, Gabriela Melinescu, Ion Horea, Paul Anghel și mulți alții. Era iubit pentru cultura lui și pentru firea caldă, generoasă, pasionată. Avea umor și spirit, era elegant și politicos, avea cultul prieteniei. Discuțiile literare, scrisul, conferințele și teatrul erau adevăratele lui pasiuni. A pus cărămizi de temelie la “Flacăra”, “Viața Românească” din primii ani de după război. A scris la “Romania Liberă”. I s-au difuzat si jucat scenarii radiofonice pe teme istorice.

 

Ultimele decenii ale vieții, Iosif H. Bercovici-Andronic le-a închinat cu trudă și devotament cunoașterii de către poporul român a operei unor mari scriitori de limbă idiș care s-au născut și au creat pe meleagurile României, reprezentanți importanți ai curentelor moderniste interbelice. A ținut numeroase conferințe și a publicat articole pe aceste teme, precum și traduceri din literatura idiș.

 

„Cartea Raiului”, de Ițic Manger[2], a apărut la editura Kriterion in 1971. Pentru această traducere, Iosif Andronic primește, in 1977, Premiul Uniunii Scriitorilor. În prefața la această ediție, Paul Anghel a scris: “Traducătorul acestei cărți, Iosif Andronic, un fin cunoscător și propagator al literaturii idiș în România… Traducerea acestei cărți in limba română reprezintă o binevenită restituire”. „Cartea Raiului” s-a republicat, ediția a II-a, in 1993.

 

În 1983 publică traducerea unui volum de poezie Iacob Sternberg[3], „Oraș in profil” (Editura Kriterion; co-traducător pentru versificație Andrei Roman).  În prefața la această ediție, Aurel-Dragoș Munteanu comenta: „Fără îndoială, Iacob Sternberg este un excepțional poet de limbă idiș, iar dificultățile transpunerii registrului său artistic în românește nu au fost puține. Numai un împătimit și un entuziast cum este Iosif H. Andronic se putea încumeta la o asemenea întreprindere riscantă… Selecția lor propune pentru prima dată o versiune românească a poematicii lui Sternberg, împrejurare fericită, care ne ajută să cunoaștem mai bine un filon cultural ce ar trebui studiat îndeaproape, fiind menit să întregească tabloul cultural și istoric al acestor locuri.”

 

Nonagenar, Iosif Bercovici-Andronic a lucrat neobosit și la traducerea culegerii lui Itic Manger „Velvl Zbarjer scrie scrisori frumoasei Malcale”, pe care nu a apucat însă să o vadă publicată (cartea a apărut in 1992).

           

Toate cele trei traduceri sunt disponibile in întregime, gratuit, online, pe Google Books:

 

Itic Manger, „Cartea Raiului” (ediția a II-a): https://books.google.ca/books?isbn=9732603542

 

 

Itic Manger, „Velvl Zbarjer scrie scrisori frumoasei Malcale”: https://books.google.ca/books?isbn=9732602953

 

Iacob Sternberg, „Oraș in Profil”:

https://books.google.ca/books?id=zFlTDwAAQBAJ

 

Discret, simplu, hotărât si firesc, cum a fost el însuși toată viața, Iosif H Bercovici-Andronic a trecut, într-un singur pas, la aproape 94 de ani, pe 20 decembrie 1991, in lumea amintirilor. Cele două nepoate și cei trei strănepoți în viață, ca și toți cei care l-au cunoscut și apreciat îl pomenesc adesea.

 

 


[1] În cadrul literaturii universale / naționale din secolul al XX-lea, avangarda (sinonimă, cum s-a mai spus, modernismului extrem) înseamnă manifestarea câtorva curente: dadaismul, futurismul, suprarealismul, expresionismul etc. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Avangarda_literară_în_România)

[2] Ițic Manger (1901-1969) a fost o personalitate a culturii de limbă idiș din România, cu o vastă activitate ca poet modernist, dramaturg, prozator, eseist și muzician. (http://www.yiddish.jewishfed.ro/)

[3] Iacob Sternberg (1890 – 1973) a fost un regizor, dramaturg, poet avangardist și scriitor de proză scurtă. A organizat teatrul de avangardă Revista Teatrului la București, primul teatru de acest fel în idiș. În 1930, Sternberg a înființat BITS („Bukareshter Yidishe Teater-Studiye”), care s-a bucurat de un mare succes și a jucat un rol proeminent în evoluția tendințelor moderniste în teatrul european.  http://www.yivoencyclopedia.org/article.aspx/Shternberg_Yankev

Bibliographic information