Pădurea spînzuraților

acasă aceeași acuma afară aici Apostol Bologa așa Așa-i așeză auzi avea baremi Boteanu brațul brusc bucurie căci căpitanul Cervenco cîteva clipă creieri Curte Marţială d-ta dădu de-abia deodată deși dînsul doamna Bologa domnule căpitan Domșa două Dumnezeu ești fața față făcu Făget fiindcă firește frică front generalul gîndurile glas glasul groparul Gross iarăşi ieși Ilona inima inimă începu îndată însă întoarse într-o întrebă înțeles îşi își zise Karg Klapka Liviu Rebreanu lîngă locotenentul Maieru Marta masă mereu minte mîna mînă mulți mulțumit murmură Năsăud niște nu-i obrajii ochi ochii ofițer parcă Parva pași Pădurea părea păru Petre pînă plutonierul preotul pretorul privirea puțin răspunse rău război Rebreanu repede să-i să-l să-și să-ți său sfîrşit simțea simți soldați spînzuraților strigă suflet sufletul Svoboda și totuși și-a și-i știe știu toată toți uită uite uitîndu-se urmă ușa ușă Varga văzu viața viață Vidor vieții vreo vrut zise Apostol